ce mai faci ?

Zi-mi ce mai faci tu?
Daca ti-e bine
Daca la mine te gandesti
Zi-mi daca-ti place
Viata ta noua
Daca e chiar ce iti doresti?

PS: Esti parca mai frumoasa azi!

din trecut...

Nu are sens sa te temi de moarte. Nu sfarsitul corpului fizic ar trebui sa ne preocupe, ci viata pe care o ducem, atat timp cat traim, care sa ne elibereze de moartea spirituala. Fiecare individ care se naste pe pamant are capacitatea de a deveni unic si special, diferit de tot ce a fost inaintea lui si de ce va veni dupa el.

Dar, pe masura ce devenim prizonieri asteptarilor sociale si ai stereotipurilor, ne blocam aceasta capacitate de auto-actualizare. Intervenim intre noi cei care suntem si noi cei ce am putea fi.

Moartea este cheia portii catre viata. Numai prin acceptarea mortalitatii noastre putem gasi forta si curajul de a respinge aceste roluri si asteptari exterioare si de a ne dedica fiecare zi a vietii noastre dezvoltarii depline. Trebuie sa invatam sa ne hranim din resursele noastre interioare, sa ne definim in functie de mesajul pe care-l primim de la sistemul nostru interior de valori, in loc sa incercam sa ne potrivim intr-un rol stereotip care nu ne vine bine.

Negarea mortii este responsabila partial de goliciunea si lipsa de sens a vietii unora; pentru ca, daca traiesti ca si cum ai trai pentru vecie, e foarte usor sa amani lucrurile pe care stii ca trebuie sa le faci. Iti traiesti viata pregatindu-te pentru ziua de maine sau aducandu-ti aminte de ziua de ieri, iar intre timp, pierzi ziua de azi. Pe cand, daca intelegi pe deplin ca fiecare zi poate fi ultima, iti faci timp sa cresti si sa devii din ce in ce mai mult ceea ce esti cu adevarat si sa te apropii de ceilalti.

Trebuie sa intelegem ca, indiferent de cate zile am mai avea, trebuie sa ne implicam total in dezvoltarea noastra personala. Traim intr-o epoca de nesiguranta, neliniste, teama si disperare. E esential sa devenim constienti de forta noastra interioara si sa invatam s-o folosim pentru dezvoltarea proprie si a celorlalti.

Avem nevoie disperata de oameni care sunt destul de dezvoltati pentru a invata sa traiasca si sa munceasca in cooperare cu semenii lor, cu intelegere si dragoste, sa le pese de ceilalti, fara sa astepte anumite servicii din partea acestora, ci pentru ca vor sa-i ajute dezinteresat. Daca imparti dragoste, vei primi dragoste; comportamentul tau te va ajuta sa cresti si vei fi lumina in intunericul acestor timpuri, fie ca e in camera unui pacient bolnav sau pe moarte, intr-un ghetou din Harlem, sau in propria ta casa.

Umanitatea va supravietui numai prin angajamentul si implicarea indivizilor in cresterea lor si a celorlalti. Acest lucru inseamna dezvoltarea unor relatii de dragoste in care toti sunt la fel de preocupati de fericirea personala si a semenilor. Prin aceasta implicare, indivizii vor contribui la ceea ce ar trebui sa fie de fapt umanitatea. Cheia acestei evolutii e moartea. Numai atunci cand vom fi in stare sa intelegem moartea, vom avea curajul sa devenim ce suntem destinati sa devenim.

Cand oamenii isi vor intelege locul in Univers, vor putea sa si-l revendice. Raspunsul nu e in cuvintele de pe aceasta pagina. Raspunsul e in tine. Tu poti deveni un canal si o sursa de forta interioara. Dar trebuie sa renunti la tot pentru a castiga totul. La ce trebuie sa renunti? La tot ce nu esti de fapt; la tot ce ai ales fara a alege si la tot ce pretuiesti fara a pretui; la tot ce ai acceptat doar pentru ca ai vrut sa te conformezi unei forte exterioare; la indoiala care te impiedica sa ai incredere in tine si sa te iubesti pe tine si pe altii.

Ce vei castiga? Te vei castiga doar pe tine, un eu care e linistit, care e in stare sa iubeasca si sa fie iubit si care intelege care e menirea sa.

Dar nu poti sa fii tu insuti decat daca nu esti altcineva. Trebuie sa renunti la aprobarea “lor”, oricine ar fi ei, si sa-ti evaluezi singur succesele si esecurile, in functie de propriile tale aspiratii care corespund valorilor tale. Nimic nu e mai simplu si mai complicat in acelasi timp.