"L-aş iubi pentru că n-ar avea nimic din bărbatul ideal pe care îl visam cu ani în urma… Nu ar fi cel mai frumos şi nici cel mai râvnit, dar la braţul lui m-aş simţi eu cea mai frumoasă şi mai invidiată femeie din lume. L-aş iubi pentru că nu este perfect, dar este perfect pentru mine şi alături de el viaţa ar fi mai frumoasă decât mi-aş fi imaginat-o vreodată. L-aş iubi pentru felul în care mă înveleşte noaptea şi pentru că îmi lasa ultimul fursec dimineaţa. L-aş iubi pentru pasiunea pe care o pune în tot ceea ce face, pentru ambiţia lui şi aş fi mândră că sunt iubită de un bărbat ca el. L-aş iubi pentru că ar iubi la mine lucruri pe care eu nu le-am văzut niciodată, nimicuri pentru care nu m-a mai iubit nimeni până atunci…frumuseţea mea ar fi în ochii lui. Aş fi recunoascatoare vieţii pentru că l-am întâlnit şi le-aş mulţumi oamenilor care m-au făcut să plâng în drumul meu spre el…aş înţelege “De ce?” şi m-aş uita în urmă zâmbind. L-aş iubi pentru că iubirea lui m-ar face să fiu mai bună. L-aş iubi şi iubirea lui mi-ar fi de ajuns.
L-aş iubi pentru că nu m-ar lăsa să fac întotdeauna ce vreau…nu mi-ar spune “cum vrei tu”, “unde vrei tu”, “cum crezi tu” şi nu i-ar fi teamă să-mi spună “nu”. L-aş iubi pentru că ar fi cel mai aspru critic al meu şi pentru că alături de el aş deveni zi de zi un om mai bun şi mai femeie. L-aş iubi pentru că alături de el lumea ar fi mai frumoasă…nu mi-ar mai păsa că în jur oamenii sunt răi, mincinoşi, prefăcuţi şi aş trece zâmbind prin viaţă. L-aş iubi pentru că după cea mai urâtă zi, odată ajunsă în braţele lui aş simţi că toate trec… L-aş iubi pentru că mă ia de mână atunci când mergem pe stradă şi mă ţine strâns în braţe atunci când altcineva se uită după mine. L-aş iubi pentru că mă mângâie pe păr şi mă sărută pe frunte…pentru că îi e drag copilul din mine şi iubeşte femeia care sunt..."

O Cabana

Iubire,
n-am crezut niciodată
că te voi iubi atât de mult.
A trebuit să treacă timp,
a trebuit să lupt, să-nfrunt,
căzut fiind, adesea-nfrânt,
spre-a mă-nălța cântând.
De câte ori am vrut
să îți vorbesc tăcând,
a trebuit chiar să mă vând,
așa, doar ca să uit că pentru-a fi,
e poate mult mai bine
atunci când nu mai sunt.
A trebuit să-ncărunțesc,
să-mbătrânesc,
Să tresar la fiecare semn ceresc
și cu uimire, să mă dumiresc
cât timp a trebuit să treacă.
Că te voi iubi atât de mult,
n-am crezut niciodată.

(Alifantis)