Dragul meu viitor soț,

Nu râde! 😁 Surprins nu ești, mă cunoști deja prea bine să te mai mire nebuniile mele.

Parcă văd deja cum îți ridici intrebător sprânceana stânga. Nu e cazul! Azi nu te cert, știi că nu fac urât (decât la cerere). 😉

Nu știu cum ne-a adus viața împreună, am câteva variante in minte, dar sunt convinsă că așteptările imi vor fi depășite.

Pariez că in aeroport. La drop-off bagaje m-ai ajutat cu geamantanul meu roșu si greu cu care am plecat in delegația aia de doua zile la Paris. Și ai râs când ti-am zis că nu, nu stau o lună. Cred că atunci mi-am dat seama că ai cel mai mișto zâmbet ever.

Și aș putea continua, dar mă gândesc că e mult prea romantic ce urmează și mie nu-mi place să exagerez.

Iar râzi! Stii tu mai bine că-mi place să exagerez, doar asta ți-a placut la mine când ne-am cunoscut. Blocați in lift.

Cine-ar fi zis?!

8 dimineața, grăbită și întârziată, te rog țipând să ții liftul. 

Cu laptopul intr-o mână, cafea in cealaltă, reușesc si ma strecor in lift.

Nu cred că am coborât mai mult de doua etaje si poc!

Mă uit la ceas! Jesus! Cine mă mai crede că am întârziat pentru că a ramas liftul fără benzină. Cred că am gandit-o cu voce tare căci ai râs in hohote. Și-atunci ti-am vazut ochii ăia caprui… Wow!

Dar... nu cred. Nu am așa tipi faini in noul bloc.

Poate la film, la teatru?

Mai contează? Ai facut-o pe mama cea mai fericită, iar pe tata l-ai liniștit. Va avea si nepoți, că asa i-ai promis. Unul cu livrare in nici cinci ani. Bine că am scos gemenii din contract.

Râzi din nou... 

Asta ne-a atras. Glumele alea bune și mâncarea aia proastă de la restaurantul unde ne-am cunoscut. Dar am promis solemn că la fiecare aniversare acolo mergem! Și că ne vom găsi o casă aproape de spital, ca nu-i de glumit cu indigestia.

Nu te strâmba! Stiu că nu așa ne-am cunoscut, dar cum ar fi fost? :))

Cred că voiam să-ti zic doar atât (iartă-ma ca am bătut câmpii pana acum): nu am mai gasit bilete pentru luna de miere in Turcia. 

Mergem in Grecia? 😊 HiHi

””Mi-au plâns bărbați în brațe. Am avut norocul ăsta în viața asta, să îmi plângă bărbați în față. Nu am făcut niciodată din asta un scop. Însă am avut norocul să fiu udă de lacrimi de bărbat. N-am simțit nicicând un privilegiu atât de mare ca acela când în palmă mi-au picat scurt două lacrimi de bărbat. Au fost doar două. Au fost demne. M-a răscolit în suflet curajul unui bărbat să plângă în fața unei femei. Curajul unui bărbat de a fi el însuși, în sufletul gol în fața unei femei. Să fie ceea ce societatea i-a șoptit hipnotizant că nu are voie să fie, încă de când nu ajunsese să fie bărbat.

Mi-au plâns bărbați în față, iar atunci m-am simțit mică.  Am simțit ca și cum aș fi găsit ruine neaflate ale unor civilizații străvechi, am simțit ca și cum eu aș fi fost aleasă, ca și cum mi s-ar fi așezat în față o cunoaștere la care un muritor nici n-ar fi avut dreptul să aspire. Le-am simțit nemeritate. Prea mult pentru cât aș fi putut eu face pentru un bărbat într-o viață de femeie. Le-am simțit ca două nestemate în mâna unui cerșetor. Atât de prețioase, iar eu atât de simplă. Atât de rare cât să-mi fie date mie.

Mi-au plâns ultimul bărbat. Și n-am simțit milă nicio secundă. Am simțit rușine, am simțit o copleșitoare tărie de caracter. M-am simțit îngenuncheată de curajul lor de a face asta. M-am simțit vinovată, m-am simțit proastă. Adică cum? Tu ai avut suflet în tot timpul ăsta? Iubirea ta a existat, deși a fost altfel? Așa murdară nu m-am știut să fi fost vreodată. Mi-am dat seama cât suflet încape într-o lacrimă de bărbat. Câtă sinceritate. Câtă bărbăție. Și câtă naivitate în inima unei femei care și-a dorit garanții și s-a împiedicat de rahaturi.

Cred că nu am văzut niciodată mai multă bărbăție într-un om, ca atunci când și-a dat voie să verse două lacrimi demne, cu spatele drept, plecând pe tăcute. A trebuit să mă așez când am realizat că bărbații nu plâng în fața oricui și că eu tocmai mă oprisem din a fi cineva pentru acel bărbat, care s-a predat cu capul sus. Care mi-a dat o lecție mie, femeii, despre ce înseamnă lacrimile de fapt. Care mi-a predat lecția despre cum lacrimile ar trebui date doar bărbaților, pentru că ei știu să le dea sens într-un fel anume, departe de lacrimile alintate ale femeilor.

Am întrebat un bărbat: Câtă durere încape într-un suflet de bărbat care să nu fie spusă? Mi-a răspuns: Toată. Și acum mă întreb eu, câtă durere încape într-o lacrimă de bărbat care să fie arătată?  N-am răspuns, mi-au murit cuvintele.””

Urmele noastre prin lumea asta se masoara in numarul de oameni care ne asteapta sa ne intoarcem undeva...la gara, la aeroport, in gand...