miercuri, 15 mai 2013
aproape liniste iu..iu...
norii-s de argint si zboara departe
cerul in
noaptea-i o perdea si in fereastra mea
doar umbre care incet dispar.
cand nu esti aici e camera goala,
e timpul lenes, mult prea lung
deloc nu mi-e somn,
si-n loc sa adorm
incerc cu gandul sa te-ajung.
se-nsenineaza cerul departe,
ceata dispare rupta in fasii.
strazile-s pustii daca tu nu vii,
degeaba-ncepe, incepe o noua zi.
refren:
nu te-ndeparta, nu ma mai lasa
singur sa te-astept.
nu te razgandi, nu ma ocoli,
nu mai fugi.
nu te-ndeparta, nu ma mai lasa
singur sa te-astept.
nu te razgandi, nu ma ocoli,
nu mai fugi.
si e linistea iar
prea aproape de mine,
prea triste visele imi sunt.
de ce nu esti aici
sa-ti pot vorbi,
sa imi vorbesti,
s-apropii cerul de pamant.
si e linistea iar
prea aproape de mine
de ce n-auzi chemarea mea?
te strig mereu,
te strig in gand
si inima mea ca un ceas batand.
se insenineaza cerul departe.
ceata dispare rupta in fasii,
srazile-s pustii daca tu, tu nu vii
degeaba incepe, incepe
o noua zï.
4 comentarii:
Unii te văd numai pe tine,
Alţii mă văd numai pe mine,
Ne suprapunem atât de perfect
Încât nimeni nu ne poate zări deodată
Şi nimeni nu îndrăzneşte să locuiască pe muchia
De unde putem fi văzuţi amândoi.
Tu vezi numai luna,
Eu văd numai soarele,
Tu duci dorul soarelui,
Eu duc dorul lunii,
Stăm spate în spate,
Oasele noastre s-au unit de mult,
Sângele duce zvonuri
De la o inimă la alta.
Cum eşti?
Dacă ridic braţul
Şi-l întind mult înapoi,
Îţi descopăr clavicula dulce
Şi, urcând, degetele îţi ating
Sfintele buze,
Apoi brusc se-ntorc şi-mi strivesc
Până la sânge gura.
Cum suntem?
Avem patru braţe să ne apărăm,
Dar eu pot să lovesc numai duşmanul din faţa mea
Şi tu numai duşmanul din faţa ta,
Avem patru picioare să alergăm,
Dar tu poţi fugi numai în partea ta
Şi eu numai în cealaltă parte.
Orice pas este o luptă pe viaţă şi pe moarte.
Suntem egali?
Vom muri deodată sau unul va purta,
Încă o vreme,
Cadavrul celuilalt lipit de el
Şi molipsindu-l lent, prea lent, cu moarte?
Sau poate nici nu va muri întreg
Şi va purta-n eternitate
Povara dulce-a celuilalt,
Atrofiată de vecie,
Cât o cocoaşă,
Cât un neg...
Oh, numai noi cunoaştem dorul
De-a ne putea privi în ochi
Şi-a înţelege astfel totul,
Dar stăm spate în spate,
Crescuţi ca două crengi
Şi dacă unul dintre noi s-ar smulge,
Jertfindu-se pentru o singură privire,
Ar vedea numai spatele din care s-a smuls
Însângerat, înfrigurat,
Al celuilalt.
Imi esti in vis, in gand si pretutindeni.....
Celei mai aproape....
De ce-ţi sunt ochii verzi -
Coloarea wagnerianelor motive -
Şi părul negru ca greşeala imaculatelor fecioare?
De ce-ţi sunt buzele pătate de violete trecătoare?
Şi mâinile de ce-ţi sunt albe ca albul tristelor altare
Din Babilon,
Şi din Ninive?
De ce, când plângi,
În plânsu-ţi moare o-ntreagă lume de petale
De trandafiri,
De chiparoase,
De nuferi albi
Şi crizanteme?...
De ce, când plângi,
Cu tine plânge tristeţea blondelor opale,
Iar torţele aprinse-n umbra castelelor medievale
Se sting suflate ca de groaza demoniacelor blesteme?...
De ce, când cânţi,
Cu tine cântă un infinit de armonii
Ce năvălesc tumultoase
Din golul zărilor,
Din astre,
Din zborul păsărilor albe,
Din fundul mărilor albastre,
Din lumea morţilor,
Din lumea părerilor de rău târzii?
Şi când stai ochi în ochi cu-amanţii - poeţi
Ce-ţi cântă ochii,
Părul
Şi buzele -
Când te-nfioară cuvintele ce n-au fost spuse,
Când in penumbra violetă a trioletelor apuse
Pui într-o cumpănă Minciuna
Şi-ntr-altă cumpănă-Adevărul,
De ce te pleci spre cel mai tânăr dintre poeţi,
Şi-i strângi cu sete
În palme capul,
Ca-ntr-o gheară de vultur însetat de sânge,
Şi dinţii tăi
De ce-i pictează, în rozu-obrajilor, motive
Asiriene,
Din poemul trăit de sfintele poete
În noaptea-altarelor păgâne
Din Babilon
Şi din Ninive?...
Între da şi nu s-a nãscut o speranţã..iu..iu
Stii cand m-am simtit invincibila prima oara? Apa, nisip fierbinte si gust de vise, toate impletite in parul meu sarat. M-ai strans in brate atat de firesc incat ma intreb si acum de ce nu m-am mutat acolo pe perioada nedeterminata. M-as fi acoperit cu tine in serile in care briza ma facea sa tremur...nu, nu la fel de tare ca tine, nu e momentul sa fii gelos. Te-as fi lasat apoi sa te pierzi in valuri cand aveai pofta sa-mi duci lipsa. Nu asta e iubirea, de fapt? Te-as omora cu mana mea, dar mi-ai lipsi?
Apa? Vise... prea vechi timpuri... ochii verzi ... timpuri noi... vise noi...
Trimiteți un comentariu