fie că e personal sau rapid
destinul ei are acelasi farmec seara
când se dezbracă de umbre
Si nu uită să fie
cinci minute
femeie...
poate de aceea
ieri
când între cer şi pământ
era o calmă risipă de alb
m-a întrebat
de ce nu mai stai la pervaz
cu nasul lipit de geam şi nu mai zâmbeşti
posac i-am  răspuns
poate că aş mai vrea să visez
că fulgii sunt trepte spre cer
dar ce să-i mai cer acestei vieţi
când alba zăpadă plutind
nu-i altceva decât o bandă rulantă
pe care tot fug
şi mereu rămân legat de pământ

c-un hohot de râs peste fire
azi m-am proptit la fereastră
m-a întrebat de ce râd
pişicher făcându-i cu ochiul îi spun
de nimic nu-mi mai pasă
ninge atât de calm peste lume
şi încă o zi e atât de frumoasă...
sau poate c-am dat în mintea copiilor...

”Copil, ai multi demoni in tine. Vrei sa ii cunosti? O sa te doara al naibii de tare.”

Mi-e dor sa nu am nimic decat vise. Mi-e dor sa nu stiu ce fac maine. Mi-e dor sa iubesc si sa nu fiu iubit. Mi-e dor de tot ce e greu si nelinistit.  Ii spun  ca renunt la tot si ca ma mut intr-o garsoniera undeva la periferie  si imi termin Facultatea de Litere si ma angajez ca .... Si am sa ajung un muncitor ratat, asa cum mi-am dorit intotdeauna, fara bani, dar cu multe jurnale.