Ultima noapte...

în loc de prefaţă

uneori îmi vine să scriu,
alteori îmi vine să cânt,
de cele mai multe ori îmi vine să tac.
iertă-mă,
sunt şi eu om !

“Nu ne-am luat rămas-bun așa cum ar fi trebuit. Ar fi trebuit să dăm carne cuvintelor.”
“Mă mai poți avea pentru ultima dată. Tu alegi.”
De data asta nu îmi mai doream o victorie. Îmi doream să mă predau. Nu știu dacă ar fi fost la propriu o înfrângere, urma să fac dragoste cu eșecul meu.
Eram tăcută, supusă. M-am întors cu spatele la el și mi-am descoperit umărul stâng. Știam cât îl fascinau alunele mele dispuse în formă de constelație. Când ne cunoscuserăm făceam gestul ăsta în mod constant, iar el îmi atrăgea atenția de fiecare dată că inițiez fără să vreau o propunere indecentă. Acum o făceam intenționat.
Mi-am strâns părul cu ambele mâini și l-am dat într-o parte. Am stat așa, așteptând, fără să scot un sunet. Îl puteam auzi cum respiră. Chiar dacă îl lăsasem să preia controlul, îl dominam încă. Era firesc, îl cunoșteam prea bine. Fiecare tendon, fiecare cută, gesturile și cuvintele toate. Nu știu dacă el mă cunoștea la fel pe mine.
Am respirat adânc ca să îmi maschez tremurul pe care îl aveam în stomac. Mă împotriveam propriului corp. Mi-am închis ochii. Nu îmi doream să fiu conștientă. Voiam să mă pierd, să uit ce naiba căutam acolo. Voiam cu disperare să mă abandonez pe de-a-ntregul.
Mâna lui a căutat-o pe a mea. Era rece. S-au împreunat și mi s-au cuibărit la piept. El și-a odihnit bărbia pe umărul meu. “Pielea îți miroase a păcate” și îndreptându-și gura spre lobul urechii, a șoptit “O să îmi lipsească.”
I-am căutat privirea și am lăsat-o să se întâlnească cu a mea. Pesemne că descoperisem și în vulnerabilitate o altfel de putere.
“Ce vrei să auzi din gura mea păcătoasă? Cuvântul “vreau”? Atunci, vreau! Vreau să mă dezbraci tu de data asta. Vreau să mă vezi goală! Și apoi poți să faci ce vrei cu mine!”
Imediat ce am terminat de rostit ultimul cuvânt am știut că o parte din mine o să regrete asta. El îmi cauza întotdeauna durere, felul în care mă atingea era brutal, nestăpânit, ca și când nu putea să aibă suficient din mine. Îl doream chiar și așa, tânjeam după un ultim catharsis ca și când viața mea ar fi depins de asta.
Se spune că sărutul se gustă din priviri înainte să îl simți pe buze. Privirea lui era satisfăcută și curioasă de parcă acum mă descoperea prima dată. Aș fi putut să jur că o simțeam cum îmi străbate întreg corpul. Era ca o febră. S-a domolit când rochia mi-a alunecat până la glezne, lăsând în urma ei numai un fior ascuțit și rece.

Gura lui s-a apropriat de a mea și a tatonat-o strategic de parcă acum făceau cunoștință pentru prima oară. Obișnuiam să mă retrag de fiecare dată chiar înainte să-și dea mâna, pentru că asta îl făcea să râdă. Credea că sunt copilăroasă. Acum am rămas pe loc și am așteptat. Am putut să simt otrava tuturor cuvintelor care îi stăteau pe buze și care îmi aparțineau. Ar fi putut să mă ucidă, dar gura lui nu era numai ură. Mă mai și iubea uneori. Limba lui a cuprins-o pe a mea cu aceeași lăcomie de altădată și cuvintele noastre au făcut pace.
Între noi fusese întotdeauna o atracție irezistibilă. Rareori ne puteam abține să stăm unul în preajma altuia fără să consumăm energia asta care pulsa în noi ca o a doua inimă. Probabil cu inima asta îl și iubisem.
Un vulcan și o tornadă se întâlniseră pentru ultima oară. Știam că împreună o să mistuim totul în cale, inclusiv propriile ființe. M-a împins în perete cu aceeași forță cu care m-a țintuit apoi acolo. Obrazul mă ustura lipit de suprafața dură, mirosul de var proaspăt și răceala mi se cuibăriseră în pântec. Sânii mei erau cumva răsfățați de tratament. O mână i se plimba nestingherită pe picioarele care de abia îmi susțineau greutatea, în timp ce cealaltă îmi ținea capul fix să nu mă mișc. Gura lui îmi explora gâtul și mă mușca din când în când de ureche. Eu mă mușcam de buze. Cred că îmi dăduse sângele, puteam să îi simt gustul sărat.
M-a întors cu fața la el. S-a dat un pas înapoi și m-a privit sfidător. “Hai, întrece-te cu mine! Să vedem a cui inimă bate mai dureros, mai tare!” M-am aplecat și am ridicat eșarfa care îmi căzuse din geantă. L-am privit ostentativ și i-am întins-o. “Ia-ți revanșa! Fă-o pentru toate dățile când mi-ai simțit unghiile zgârind altă piele! Știm prea bine amândoi că satisfacția o poți găsi ori în iertare, ori în răzbunare. Iar asta nu e poveste despre iertare.”
Așa cum mă așteptam, mi-a dat dreptate. A luat eșarfa și a legat-o strâns în jurul încheieturilor mele. Nu era doar un gest erotic, ci și unul simbolic. Pentru toate dățile când mâinile mele nu stătuseră locului. “Promit că o să te fac să te doară. Să te doară că nu mă mai ai.” Nu mi-a fost atunci frică. Poate m-aș fi temut ziua de după. Sau poate ar fi fost atunci ori niciodată.”