Mai lasă-mi sufletul, în asfinţit,
O clipă-n palmă, să îţi stea
Nu-l întreba, de ce e ostenit,
Adoarme-l doar, cu sărutarea ta.

Puţin, la pieptul tău, apoi, îl strânge
Să îţi mai simtă inima cum bate
Şi nu îl întreba, de ce se frânge,
Doar, îi alina dorul, cu dulci şoapte.

Lasă-l să-şi odihnească ochii grei
Pe chipul ce mereu l-a aşteptat,
Nu-l întreba, de ce-i atâta ploaie-n ei,
Nicicând, de-acolo toamna, n-a plecat.

C-un zâmbet cald, te rog, îl înveleşte,
Aşterne-i pat, din gândurile tale bune
Şi nu îl întreba, cât te iubeşte,
Mai mult, decât în vorbe..poate spune. ( Neica)